miercuri, 13 februarie 2013

CALEA OCOLITA a motivelor traditionale



Nu trebuie sa fim dezamagiti, uimiti sau indignati daca vedem semnele noastre folosite si de alte popoare; nu e ca si cum ele devin, brusc, mai putin romanesti. Nu sunt exclusiv romanesti!

Literele alfabetului le foloseste toata lumea. Inainte de litere, au fost semnele. Mult inainte de daci, de greci, de romani, de toata istoria omenirii care a fost scrisa. Mare parte din povestea omenirii a fost desenata. A, e altceva ca noi n-o mai putem descifra acum si e problema noastra ca vedem semnele dar nu le mai intelegem. E o problema care se poate rezolva.

In 1910, la Viena, expozitia internationala de textile ii lasa fara explicatii pe specialistii care se uita, perplex, la motivele identice folosite in Turcia, Bucovina si tarile Scandinave. Ei nu inteleg cum e posibil !!! pentru ca; dupa ei, aceste populatii n-au fost niciodata in contact; femeile care au lucrat acele textile nu si-au parasit satul niciodata, nici stramosii lor.

Daca acei specialisti ar fi putut vedea hartile intocmite pe baza studiilor de azi, probe ADN, care urmaresc stramosii pe linie materna si paterna, pe tot traseul lor !
O astfel de harta am folosit pentru a suprapune pe ea "traseul semnelor". Se leaga.
Oamenii au lasat in urma lor semne, asa cum Hansel si Gretel au lasat firmituri de turta dulce.

Ca sa nu ne copleseasca tonele de informatii, simplificam:
Nu poti practica agricultura decat daca stai pe loc (populatie sedentara). Cand cultivi pamantul, e vitala fertilitatea solului, prezenta apei, soarele, anotimpurile. Vei folosi semnele mai mult cusute, pe panza, caci ai la indemana culturi de in si canepa, viermi de matase, etc.

Daca esti dintr-un neam de pastori, esti mereu pe drum. N-ai in si canepa, dar ai lana. Din lana trebuie sa faci si haine si covoare si cort, pentru ca n-ai o casa cu pereti. Vei folosi semnele mai mult tesute, semne care sunt importante pentru nomazi: steluta nordului (calauza), coarnele berbecului, carligul ciobanului, coltii lupului, cumpana.

Pe-aici au trait mereu si agricultori si pastori; e o tara mare, relief variat. Au stabilit relatii, au avut nevoie unii de altii; si-au imprumutat semnele si le-au folosit in atatea combinatii, incat varietatea modelelor de la noi este coplesitoare, ametitoare, fara sfarsit. Pentru ca noi le avem pe toate.

Legende sunt multe si multe se verifica. Cel mai 'romanesc' semn, este, probabil, coloana. Nu o alaturare de romburi – ci coloana. Este si cel mai vechi semn (descoperit pana acum) pe teritoriul nostru: vechimea cca 10.500 ien – descoperit pe o piatra, intr-o grota, in Mehedinti.

Nu semnele in sine sunt ale noastre; ci felul unic, in care le-am COMBINAT si le-am PASTRAT!

Si asta voi incerca sa explic pe scurt data viitoare: cum ne recunoastem printre vecini.


Un comentariu:

  1. Mircea Eliade -'' La umbra unui crin'' ... Dar din tot ce mi-a spus. īnteleg ca ar fi vorba de niste semne care ni se fac. si pe care unii din noi le ghicesc....................''Pe strada Mântuleasa.'' Pagina 61 / 85 ... Nu stiu despre cine vorbiti, spuse, dar sînt sigur ca mi se fac semne. Le simt, le presimt....

    RăspundețiȘtergere